By: mirelapredan |
Discussion (0)
cum se lasă seara
miliarde de conexiuni telestezice-mi brăzdează ochii mei împietriţi asupra ta
forţele îmi sporesc şi downloadez
în mintea mea toate gândurile tale
e atâta plăcere să port în mintea mea
toate gândurile tale
unele sunt reci, dătătoare de dureri de cap
dar altele
ard în sufletul meu plin
de aşteptarea atâtor ani pierduţi
departe de tine
şi iar se lasă seara
şi dragostea ce ti-o port pătrunde spre tine ca o rază
sugestii bune, frământări şi patimi îţi transmit
căci am atâtea sute de poze cu tine
şi nu te întreb nimic, doar stau şi te privesc
ca o hoaţă şi-o plagiatoare a gândurilor tale
nu trebuie să-mi spui nimic, eu ştiu ce simţi şi ce gândeşti
iar sufletul meu se încarcă la aceeaşi priză a afinităţilor noastre
cu atâta energie
dansez în noapte, râd, scriu, te văd şi te visez
tu, incontestabil rege al vieţii mele
nici n-ai idee de câţi ani te-am iubit şi te iubesc
erai şi eşti întreaga lume prinsă cu un cordon
al sentimentelor mele
Mirela Predan
By: mirelapredan |
Discussion (0)
am început să te cunosc
atât de bine încât să simt fiecare milimetru din chipul tău,
fiecare trăire de-a ta
ascunsă în sufletul meu cu atâta drag
te ştiu
din nopţile mele în care nu mă săturam să te privesc
pe ecranul acestui calculator
şi pot vedea acum
cu ochii închişi
când eşti vesel, când eşti trist
oricât ai fi de departe
trăieşti în mine zi şi noapte
şi te păstrez în mine împovărându-te cu atâtea mii şi mii de săruturi din cuvinte
despachetate din mii şi mii de mesaje pe care ţi le scriu
şi ştiu şi când visezi şi ştiu şi când adormi
cuibărindu-te obosit în inima mea seara
eu încă mai rămân simţindu-ţi respiraţia din inima mea
mult timp în noapte la acest calculator
tot timpul mai am treabă…
Mirela Predan
By: mirelapredan |
Discussion (0)
am început să te cunosc
atât de bine încât să simt fiecare milimetru din chipul tău,
fiecare trăire de-a ta
ascunsă în sufletul meu cu atâta drag
te ştiu
din nopţile mele în care nu mă săturam să te privesc
pe ecranul acestui calculator
şi pot vedea acum
cu ochii închişi
când eşti vesel, când eşti trist
oricât ai fi de departe
trăieşti în mine zi şi noapte
şi te păstrez în mine împovărându-te cu atâtea mii şi mii de săruturi din cuvinte
despachetate din mii şi mii de mesaje pe care ţi le scriu
şi ştiu şi când visezi şi ştiu şi când adormi
cuibărindu-te obosit în inima mea seara
eu încă mai rămân simţindu-ţi respiraţia din inima mea
mult timp în noapte la acest calculator
tot timpul mai am treabă…
Mirela Predan
By: mirelapredan |
Discussion (0)
Astăzi, m-am gândit să scriu şi să postez o alegorie. O alegorie scurta despre viaţă şi moarte, deşi, dacă aş avea timp, aş dezvolta această idee şi-aş scrie o nuvelă:
În Evul Mediu sau mai devreme sau mai târziu, există două regate. Regele unuia dintre ele, care este şi şeful oştilor armate doreşte expansiunea şi începe un război împotriva celuilalt regat. La luptă pleacă şi-o prinţesă, deosebit de curajoasă. După câteva luni, pe front, este rănită grav şi se chinuie între viaţă şi moarte într-un mod înfiorător. Singură şi părăsită de toţi, ea reuşeşeşte să supravieţuiasă şi, după doi ani aproape, îşi revine complet. Ce face în continuare pentru că războiul nu se sfârşise? Se îndrăgosteşte de şeful oştilor adverse, deci de regele care se afla în apărare şi hotărăşte să plece la luptă de data aceasta alături de el. Practic, ea crede că e mai bine să lupte alături de cineva pe care-l detesta, de un "duşman" pe care ar fi dorit să-l cucerească înainte de a fi rănită, decât să continue lupta alături de cel care-a trădat-o după ce a angrenat-o într-un conflict inutil (deci de expansiune) şi-a dezonorat-o până într-atât încât a lăsat-o, rănită fiind grav, să se descurce singură cu moartea şi cu viaţa. E forma ei de răzbunare, dacă vreţi. Desigur, acum are şi alte motive: e îndrăgostită, a demonstrat că este curajoasă, pentru ea onoarea contează foarte mult. Pe deasupra mai creează şi strategii de front pentru şeful oştilor armate, deci are posibilitatea să demonstreze că e şi deşteaptă. Finalul? Încă nu ştiu care-ar putea fi, dar m-am gândit să fie un happy-end. Adică, după vreo cinci ani, războiul se sfârşeşte, regatul aflat în apărare învinge expansiunea, ba chiar mai mult decât atât, reuşeşte să se extindă şi să subjuge tot regatul care a pornit lupta. Regele expansiv, probabil, este ucis sau se sinucide văzând că a pierdut tot. Regele celălalt, eventual, acceptă dragostea prinţesei şi rămân împreună până la adânci bătrâneţi. Nu ştiu. Ar fi o ipoteză de final.
E-o alegorie practic din care fiecare poate înţelege exact ceea ce crede de cuviinţă.
Mirela Predan
22 decembrie 2008
By: mirelapredan |
Discussion (0)
Astăzi, m-am gândit să scriu şi să postez o alegorie. O alegorie scurta despre viaţă şi moarte, deşi, dacă aş avea timp, aş dezvolta această idee şi-aş scrie o nuvelă:
În Evul Mediu sau mai devreme sau mai târziu, există două regate. Regele unuia dintre ele, care este şi şeful oştilor armate doreşte expansiunea şi începe un război împotriva celuilalt regat. La luptă pleacă şi-o prinţesă, deosebit de curajoasă. După câteva luni, pe front, este rănită grav şi se chinuie între viaţă şi moarte într-un mod înfiorător. Singură şi părăsită de toţi, ea reuşeşeşte să supravieţuiasă şi, după doi ani aproape, îşi revine complet. Ce face în continuare pentru că războiul nu se sfârşise? Se îndrăgosteşte de şeful oştilor adverse, deci de regele care se afla în apărare şi hotărăşte să plece la luptă de data aceasta alături de el. Practic, ea crede că e mai bine să lupte alături de cineva pe care-l detesta, de un "duşman" pe care ar fi dorit să-l cucerească înainte de a fi rănită, decât să continue lupta alături de cel care-a trădat-o după ce a angrenat-o într-un conflict inutil (deci de expansiune) şi-a dezonorat-o până într-atât încât a lăsat-o, rănită fiind grav, să se descurce singură cu moartea şi cu viaţa. E forma ei de răzbunare, dacă vreţi. Desigur, acum are şi alte motive: e îndrăgostită, a demonstrat că este curajoasă, pentru ea onoarea contează foarte mult. Pe deasupra mai creează şi strategii de front pentru şeful oştilor armate, deci are posibilitatea să demonstreze că e şi deşteaptă. Finalul? Încă nu ştiu care-ar putea fi, dar m-am gândit să fie un happy-end. Adică, după vreo cinci ani, războiul se sfârşeşte, regatul aflat în apărare învinge expansiunea, ba chiar mai mult decât atât, reuşeşte să se extindă şi să subjuge tot regatul care a pornit lupta. Regele expansiv, probabil, este ucis sau se sinucide văzând că a pierdut tot. Regele celălalt, eventual, acceptă dragostea prinţesei şi rămân împreună până la adânci bătrâneţi. Nu ştiu. Ar fi o ipoteză de final.
E-o alegorie practic din care fiecare poate înţelege exact ceea ce crede de cuviinţă.
Mirela Predan
22 decembrie 2008
By: mirelapredan |
Discussion (0)
Când eram mică
atunci când puneam capul pe pernă nu adormeam până nu-mi imaginam
tot felul de poveşti care şi-acum mi se par savuroase
şi care
încet-încet
mai pe ici,
mai pe colo
încep să se împlinească
nu ştiu dacă mă citeşti şi aici
nu te cunosc prea bine
de fapt abia am început să te cunosc
deşi aş fi putut să te cunosc
mult preabine
însă vreau neapărat să-ţi spun că semeni
atât de mult
cu cineva constant închipuit în aceste poveşti
ştii?
de fapt tu habar n-ai la ce mă gândeam eu în copilărie şi-n adolescenţă
căci nu erau vise cu păpuşi iar conceptul de "făt-frumos" era total diferit de cel clasic
însă creionam atuncea un portret-robot
ce seamănă leit cu tine
mi se desprinde în cale
abia acum
tot ce-mi închipuiam despre ochii tăi frumoşi, râsul plăcut şi părul grizonat
dar anii mei irosiţi pe himere
nici astăzi nu mă iartă
nu te cunosc prea bine nici măcar acum
deşi e atât de târziu în a te cunoaşte
şi e numai vina mea…
ştii?
dacă nu era destinul care să ne facă cunoştiinţă chiar aici
te-aş mai fi cunoscut?
tu m-ai fi cunoscut?
nu cred
deşi te cunoşteau şi te cunosc toţi
mai puţin eu…
ne regăsim, în schimb,
- şi să ştii că-i cea mai importantă realizare –
într-o lume în care am îndrăznit să intrăm
cu visul drept login
cu zâmbetu-ţi parolă
noiembrie 2008
By: mirelapredan |
Discussion (0)
Când eram mică
atunci când puneam capul pe pernă nu adormeam până nu-mi imaginam
tot felul de poveşti care şi-acum mi se par savuroase
şi care
încet-încet
mai pe ici,
mai pe colo
încep să se împlinească
nu ştiu dacă mă citeşti şi aici
nu te cunosc prea bine
de fapt abia am început să te cunosc
deşi aş fi putut să te cunosc
mult preabine
însă vreau neapărat să-ţi spun că semeni
atât de mult
cu cineva constant închipuit în aceste poveşti
ştii?
de fapt tu habar n-ai la ce mă gândeam eu în copilărie şi-n adolescenţă
căci nu erau vise cu păpuşi iar conceptul de "făt-frumos" era total diferit de cel clasic
însă creionam atuncea un portret-robot
ce seamănă leit cu tine
mi se desprinde în cale
abia acum
tot ce-mi închipuiam despre ochii tăi frumoşi, râsul plăcut şi părul grizonat
dar anii mei irosiţi pe himere
nici astăzi nu mă iartă
nu te cunosc prea bine nici măcar acum
deşi e atât de târziu în a te cunoaşte
şi e numai vina mea…
ştii?
dacă nu era destinul care să ne facă cunoştiinţă chiar aici
te-aş mai fi cunoscut?
tu m-ai fi cunoscut?
nu cred
deşi te cunoşteau şi te cunosc toţi
mai puţin eu…
ne regăsim, în schimb,
- şi să ştii că-i cea mai importantă realizare –
într-o lume în care am îndrăznit să intrăm
cu visul drept login
cu zâmbetu-ţi parolă
noiembrie 2008
By: mirelapredan |
Discussion (0)
tu
meriti
nemurirea unui poem imprimat pe acest document
intr-un site,
intr-o revista
din care
mi-ai inundat viata cu stralucirea ochilor tai
dintr-o poza publicata chiar de mine
si atingerea ta
ma obsedeaza ca o idee
si zambetul tau
ma face sa tresar dintr-un abis
iar tu
esti stropul de pasiune ce-a inundat viata din inima mea
inecand-o
ma ratacesc in negura propriilor mele trairi
ca pe strazile orasului tau in noapte
adorm alintata de perna unui vis
ca-n bratele tale
si ma trezesc in fiecare dimineata singura din acest vis
doar cu ceasul care imi da desteptarea
m-ai intrebat ce-o sa scriu despre tine
iata ce scriu
si inca fii atent,
c-o sa mai scriu si altele…
Mirela Predan
noiembrie 2008
By: mirelapredan |
Discussion (0)
tu
meriti
nemurirea unui poem imprimat pe acest document
intr-un site,
intr-o revista
din care
mi-ai inundat viata cu stralucirea ochilor tai
dintr-o poza publicata chiar de mine
si atingerea ta
ma obsedeaza ca o idee
si zambetul tau
ma face sa tresar dintr-un abis
iar tu
esti stropul de pasiune ce-a inundat viata din inima mea
inecand-o
ma ratacesc in negura propriilor mele trairi
ca pe strazile orasului tau in noapte
adorm alintata de perna unui vis
ca-n bratele tale
si ma trezesc in fiecare dimineata singura din acest vis
doar cu ceasul care imi da desteptarea
m-ai intrebat ce-o sa scriu despre tine
iata ce scriu
si inca fii atent,
c-o sa mai scriu si altele…
Mirela Predan
noiembrie 2008
By: mirelapredan |
Discussion (0)
schimbata
dupa ce-am fost ostatica unui vis stingher de-al meu
ma reintorc acasa
uitand sa ma mai regasesc prin vechile-mi trairi
ca sa le continui
in mintea mea te-ai cuibarit acum doar tu
si vreau sa ramai acolo
ostatica inca
intr-un film al vietii in care joc rolul principal
si c-un scenariu pe care poate, singura mi l-am compus cu ani si ani in urma
dar pe care nu mi-l mai amintesc cu exactitate
ma reintorc acasa
lasandu-ma din nou pe mine insami
la fiecare kilometru distanta
si mi-e atat de greu sa ma deconectez
de la un cablu uitat in noapte si s-adorm
caci replicile filmului de care va vobeam se aud
din ce in ce mai tare
iar peste sufletul meu se asterne tacerea
tu imi zambesti din aceleasi poze lipite peste tot in camera mea
si umpli dorinta-mi implinita chiar si din absenta
ma arde aceeasi lumina fierbinte izvorata din ochii tai
si incet ma topesc in bataile inimii tale asezate pe pieptul meu
strangandu-ne in brate
acasa
prin colturile mele obscure de lumina din nou te regasesc
ca pe-o corespondenta telepatica din strafundul unui sarut imprimat pe buzele mele
ostatica inca printre atatea priviri si vise dezghetate intr-un ocean de cristal
ma scald ca un strop de nimic in infinita-mi pasiune
pentru tine…
Mirela Predan