Oct
23
Ne depărtăm
şi ne desparte abisul
ce rămâne în urma ta cu fiecare pas pe care îl faci
chiar dacă eu refuz deocamdată să mă schimb
de hainele stropite cu noroiul decadenţei tale transformate în lacrimile mele
ştiu că odată şi odată tot o voi face
departe, departe de tine
ţie-ţi va fi mai greu să ieşi din noroiul călduţ
în care ţi-a plăcut să intri şi să te bălăceşti, crezând că-ţi foloseşte
Şi voi privi ca o spectatoare stingheră
la rolul tău de nimic pe care-l mai joci şi prost pe deasupra
pentru ca mai apoi să te transformi chiar tu
din actor principal într-unul din nimicnicioşii regizori
într-o piesă la fel, la fel de proastă
dar altceva nu ştii să faci
şi de aia n-ai încotro
Şi din cât de drag mi-erai cândva
chiar eu îţi cer astăzi să pleci
să te retragi din viaţa mea sterilă, irosită
eşti ca o haină pe care-am purtat-o cu mare mândrie cândva
dar care a putrezit şi pe care nici n-am cum s-o mai spăl
rămâne un gol pe umeraş, în şifonier
dar nici n-am încotro decât să o arunc
şi să constat că eu sunt de fapt cea care a pierdut
alegând să te iubească pe tine
ca şi cum s-ar fi terminat cu tine planeta
a ajuns să-mi fie ruşine şi e rău
atunci când pasiunea se transformă în ruşine
şi nu din vina mea
Nu, nu regret nimic, de fapt
e prea târziu acum să mai stau şi să cercetez ceea ce ştiam deja de ani şi ani de zile
rămân în altă lume, lumea mea
pentru că-n propria-ţi dezordine eu nu-mi găsesc rostul
dacă ai vrut, ai sărit în abis, n-ai avut decât
dar nu îndrăzni acum acolo să mă chemi şi pe mine!
deşi ai crezut că mă poţi striga
iar eu voi veni
cu cât aud acum vocea ta care cândva a fost aripile mele de zbor
de acolo, de jos
mă cufund în tăcere şi ruşine
rămân în urma ta doar stropii mari de noroi ce-au urcat din căzătura ta în abis
până sus la mine…
şi tot ce-mi doresc acum
e doar să merg acasă, să mă schimb
şi s-arunc la gunoi hainele mele stropite de tine…
Mirela Predan
octombrie 2009
Niciun comentariu până acum.
Feed RSS pentru acest articol. TrackBack URI