Oct
24
By: mirelapredan | Discussion (0)
O întreagă lume, cu persoane noi, cu feţe noi mi se arată în cale
şi fiecare mă ademeneşte cu câte ceva nou şi atât de pasionant
mă uit în dreapta, în stânga, la picioarele mele
şi mii de guri îmi spun câte ceva
de fiecare dată
şi mii de ochi albaştri mă privesc fie senini, fie somnoroşi, fie încruntaţi
şi mii de zâmbete sau lacrimi mă înconjoară
numai că sunt eu, doar eu,
şi o singură oglindă ciobită ce mă reflectă distorsionat de fiecare dată
ea îmi ţine de urât
în garsoniera mea în care locuiesc sigură
şi adorm pe câte zece perne într-un foarte mare pat deodată
uneori
cu mine însămi
prin casă
mă mai cert
şi zbier atât de tare la propria mea minte
de se trezesc toate aceste cioburi reflexive din somnul lor nefiresc
dar îmi place
tot aici rămân,
veşnic la acelaşi calculator la care lucrează mii şi mii de ochi albaştri – ochii mei -
şi adesea mă înjur singură
Dar numai îndrăzneşte să mai intri iar aici
chiar dacă uneori te mai şi chem
că jur să pun toată acestă armată de mine însămi pe tine ca pe-o haită dezlănţuită
aici, tu nu mai ai ce căuta
adio!
Mirela Predan
octombrie 2009
Oct
23
By: mirelapredan | Discussion (0)
Ceea ce simt acum pentru tine nu e ură, ci ruşine
O imensă ruşine, care a cuprins fiecare trăire de-a mea,
ca o invazie barbară şi fără echivoc
maculând idealurile mele încet şi sigur, cu obstinaţie
Mi-e ruşine de ruşinea ta şi mi-e ruşine cu tine
asta e tot ceea ce-ai putut tu să-mi oferi: nici măcar dispreţul, ci ruşinea
aş fi vrut măcar să mă urască lumea pentru dragostea pe care ţi-am purtat-o atâta timp
dar, nu
nici pomeneală de aşa ceva
de unde atâta forţă?
şi m-am ales cu RUŞINEA
e un sentiment teribil de tembel
norocul meu în schimb e că nu mi-e ruşine cu mine, ci cu tine
eşti doar perechea mea de pantofi dezlipiţi cu care nu mă mai pot încălţa
şi eu crezusem cândva că eşti muntele pe care mă pot căţăra
şi perna pe care pot adormi
şi nu-mi dai altă soluţie decât
să mă debarasez de tine
deci nici măcar să mă despart,
ci să mă debarasez de tine
şi eu credeam că îmi vei oferi şi mie acolo măcar dispreţ, măcar răutate,
măcar o durere în suflet, acolo, ceva
măcar satisfacţia că sunt respinsă,
măcar furie, măcar ironie,
măcar ură
totuşi, să fi avut şi eu de la tine acolo măcar ceva ce poate fi luat în serios
când colo: laşitate şi ruşine
te luasem drept idol şi cu regret constat
că forţa e la mine, nu la tine
mă scutur ca de o fantasmă şi mă întreb
de ce-ai făcut aşa?
MI-E GROAZNIC DE RUŞINE!
Mirela Predan
octombrie 2009
Oct
23
By: mirelapredan | Discussion (0)
Ne depărtăm
şi ne desparte abisul
ce rămâne în urma ta cu fiecare pas pe care îl faci
chiar dacă eu refuz deocamdată să mă schimb
de hainele stropite cu noroiul decadenţei tale transformate în lacrimile mele
ştiu că odată şi odată tot o voi face
departe, departe de tine
ţie-ţi va fi mai greu să ieşi din noroiul călduţ
în care ţi-a plăcut să intri şi să te bălăceşti, crezând că-ţi foloseşte
Şi voi privi ca o spectatoare stingheră
la rolul tău de nimic pe care-l mai joci şi prost pe deasupra
pentru ca mai apoi să te transformi chiar tu
din actor principal într-unul din nimicnicioşii regizori
într-o piesă la fel, la fel de proastă
dar altceva nu ştii să faci
şi de aia n-ai încotro
Şi din cât de drag mi-erai cândva
chiar eu îţi cer astăzi să pleci
să te retragi din viaţa mea sterilă, irosită
eşti ca o haină pe care-am purtat-o cu mare mândrie cândva
dar care a putrezit şi pe care nici n-am cum s-o mai spăl
rămâne un gol pe umeraş, în şifonier
dar nici n-am încotro decât să o arunc
şi să constat că eu sunt de fapt cea care a pierdut
alegând să te iubească pe tine
ca şi cum s-ar fi terminat cu tine planeta
a ajuns să-mi fie ruşine şi e rău
atunci când pasiunea se transformă în ruşine
şi nu din vina mea
Nu, nu regret nimic, de fapt
e prea târziu acum să mai stau şi să cercetez ceea ce ştiam deja de ani şi ani de zile
rămân în altă lume, lumea mea
pentru că-n propria-ţi dezordine eu nu-mi găsesc rostul
dacă ai vrut, ai sărit în abis, n-ai avut decât
dar nu îndrăzni acum acolo să mă chemi şi pe mine!
deşi ai crezut că mă poţi striga
iar eu voi veni
cu cât aud acum vocea ta care cândva a fost aripile mele de zbor
de acolo, de jos
mă cufund în tăcere şi ruşine
rămân în urma ta doar stropii mari de noroi ce-au urcat din căzătura ta în abis
până sus la mine…
şi tot ce-mi doresc acum
e doar să merg acasă, să mă schimb
şi s-arunc la gunoi hainele mele stropite de tine…
Mirela Predan
octombrie 2009
